Cultură

Cultură

A A

Noi înţelegem cultura prin dimensiunea sa antropologică și nu doar ca și o expresie umanistă.

Clujul are valori, tradiţii, obiceiuri, instituţii, manifestări şi fenomene unice în ţară, precum şi subiecte tabu. Fără să se poată spune că a fost un oraş favorizat de soartă, are performanţe şi însuşiri speciale. Atrage ca un magnet simpatia românilor din alte zone pentru normalitatea sa şi are valori şi atribute care îl pun în fruntea listei celor mai importante oraşe din România. Normalitatea atrage locuitori noi, mai ales dintre cei care urmează aici o facultate. Există artişti, evenimente, companii şi acţiuni care clasează Clujul între primele locuri la nivel naţional, iar asta popularizează oraşul. Aici a început televiziunea prin cablu în România şi s-au deschis primele bănci private şi s-au născut alte idei noi şi deschizătoare de drumuri. Societatea civilă are un cuvânt greu de spus în oraş şi nu numai. De cele mai multe ori, un protest cu valenţe naţionale începe de la Cluj.

Clujeanul e cetăţeanul chibzuit, la casa lui, care ştie exact ce face, urmează căi bătătorite şi sigure şi, mai presus de toate, îşi plăteşte dările fără să cârtească, fiind caracterizat de disciplină, pragmatism şi spirit critic.

Un fenomen special, caracteristic Clujului, este rivalitatea între cele două echipe de fotbal, U Cluj şi CFR Cluj.

Nu e deloc exagerat sau nelalocul lui să spui că la Cluj se respiră artă. Influenţat în mare parte de lunga tradiţie universitară, de erudiţia care s-a transmis din generaţie în generaţie, publicul ia cu asalt sălile de spectacol şi expoziţii la fiecare premieră, concert sau vernisaj. La Cluj convieţuiesc în armonie Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Teatrul Maghiar de Stat, Teatrul de Păpuşi „Puck”, Opera Naţională Română, Opera Maghiară de Stat, Casa de Cultură a Studenţilor, precum şi instituţii independente ca Teatrul Imposibil sau Centrul Cultural „Fabrica de Pensule”. Numeroase expoziţii permanente sau temporare pot fi vizitate la Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Istorie a Transilvaniei (momentan închis pentru renovare), Muzeul Farmaciei, Muzeul Zoologic, Muzeul Apei, Muzeul de Mineralogie, Muzeele Universităţii „Babeş-Bolyai” şi Muzeul Mitropoliei Ortodoxe Cluj. Aici activează cele mai mari Filiale din ţară ale Uniunii Scriitorilor din România, Uniunii Artiştilor Plastici, Uniunii Compozitorilor. De asemenea Clujul are un număr semnificativ de centre culturale, precum Institutul Cultural Francez, Centrul Cultural German, Centrul Cultural Italian, British Council, Centrul Cultural Brazilian „Casa do Brasil”, Centrul Cultural Polonez, Institutul Confucius și multe altele.

Credem într-o cultură care nu se manifestă în cadrul restrâns al unei elite a oraşului, ci se naşte prin participarea comunităţii. Este un efect al colaborării între comunitate şi cei care produc cultură. Cultura se doreşte a fi astfel în egală măsură un instrument de participare şi un element de coeziune socială.