Istorie

Istorie

A A

Oraşul dacic Napuca a fost atestat documentar încă de acum aproape două mii de ani, de geograful grec Claudius Ptolomaeus (85-165). Nu a fost identificat încă de arheologi pe teren, dar se ştie că el a fost succedat de o aşezare romană, Napoca. Aceasta a fost ridicată la rangul de municipiu în timpul domniei împăratului Hadrian (117-138), cu numele complet „Municipium Aelium Hadrianum Napoca”, apoi la rangul de colonie, în jurul anului 180, sub numele „Colonia Aurelia Napoca”.

După evul întunecat al migraţiilor, când în preajma Clujului neamul germanic al gepizilor şi-a ridicat o efemeră reşedinţă regală, oraşul reapare în anale în 1173, cu numele Clus (în latină „loc închis între dealuri”). Alte denumiri ale oraşului au fost Kolozsvar (în maghiară) şi Klausenburg (în germană), după coloniştii saşi din regiunea Baden-Württemberg care s-au aşezat în cetatea Cluj, după atacul din secolul XIII al tătarilor care a pustiit oraşul.

Klausenburg a fost una dintre cele şapte aşezări săseşti din Transilvania care au primit privilegiul de a se înconjura cu ziduri, ele devenind astfel burgurile medievale ce au dat numele german al provinciei – Siebenburgen.

Primul nume al oraşului a fost Clus, scris uneori şi Klus, iar în anul 1974, în plină expansiune a comunismului naţionalist, numele a fost schimbat în Cluj-Napoca, pentru a sublinia rădăcinile latine ale oraşului.  

Privilegiile acordate de către regele Carol Robert de Anjou, în 1316, i-au conferit statutul de «oraş (liber) regal», printre cele mai importante privilegii numărându-se: dreptul de a avea administraţie proprie, dreptul de judecată, dreptul de a desfăşura schimburi comerciale, dreptul de a ridica biserici şi cimitire s.a. În 1405, regele Sigismund de Luxemburg a conferit noi privilegii oraşului, printre care şi cel de extindere a incintei fortificate.

Oraşul a mai beneficiat şi de protecţia specială a unui alt mare rege, clujean prin naştere: Matei Corvin (1458-1490). Domnia sa este legată de finalizarea, refacerea sau începerea construcţiei câtorva dintre cele mai reprezentative monumente ale oraşului – finalizarea bisericii Sf. Mihail (în preajma anului 1480) şi completarea incintei fortificate a oraşului prin ridicarea, în preajma anului 1475, a Turnului Croitorilor. Cea mai importantă ctitorie clujeană a lui Corvin a fost biserica de pe strada Lupilor (astăzi M. Kogălniceanu), finanţată printr-o consistentă donaţie regală, a cărei construcţie a început în 1486.

Întărit cu privilegii şi beneficiind de protecţia unor mari regi, oraşul a înflorit în a doua parte a secolul al XVI-lea, când ajunge să fie cunoscut drept „oraşul comoară”.

La începutul secolului următor, Clujul este consacrat ca „Transilvaniae civitas primaria”, de către o populară stampă de epocă. Sfârşitul secolului va fi însă mai puţin fericit pentru oraş, războaiele şi apoi ciuma făcându-l pe un autor să exclame că „oraşul-comoară” a devenit „oraşul-cerşetor”.

Între 1713 şi 1716, pe Dealul Cetăţuia a fost construită de austrieci o fortificaţie în sistem Vauban. Încet-încet, oraşul îşi revine şi în 1790 devine capitala Marelui Principat al Transilvaniei, în cadrul monarhiei habsburgice.

În 1918, în momentul unirii Transilvaniei cu România, Clujul era un oraş modern, prosper, racordat din plin la „spiritul epocii”. În perioada interbelică, oraşul a continuat să se dezvolte puternic, urbanistic, economic şi cultural, fiind unul dintre principalele oraşe ale României Mari. În perioada celui de-al doilea război mondial, oraşul a făcut parte din teritoriul cedat Ungariei de România prin Diktatul de la Viena.

Clujenii sunt acum în situaţia de a aprofunda valorile europene concomitent cu toţi ceilalţi foşti locuitori ai Europei de la est de Cortina de Fier. Că învaţă mai repede decât alţii o dovedeşte faptul că a fost aleasă Capitală Europeană a Tineretului 2015.